Exclusivitate.

Acesta este cuvântul care ne definește. Lucrurile pe care le realizăm au la bază principiul exclusivității astfel încât atenția noastră să fie oferită pe deplin.

Despre noi

SI Development Group reprezintă un concept unic în segmentul zonei de real estate, fiind o rețea ce conectează anumiți parteneri ce s-au remarcat de-a lungul anilor prin profesionalism, fiind cei mai buni din domeniu. Astfel, în prezent, putem oferi clienților noștri un pachet de servicii absolut complet.

Având la bază consultanța și intermedierea imobiliară, ne propunem să vă oferim o experiență aparte în vânzarea unei proprietăți. Astfel, ne promovăm ca fiind o agenție exclusivistă ce colaborează cu o zonă restrânsă de clienți, oferind cele mai profesioniste servicii și fiind întotdeauna la dispoziția acestora.

Deși avem ca punct central branșa de agenție imobiliară, cercul serviciilor continuă prin consultanța juridică a avocaților specializați pentru domeniul nostru, construcții și amenajări personalizate, creditare și oferte particulare pentru clienții noștri, cadastru și intabulare precum și alte completări ale actelor, evaluare prin analiză comparativă cât și individuală a proprietății, marketing și promovare în mediul online pentru clienții din zona de comercial, arhitectură și proiectare etc.

Câțiva dintre partenerii noștri

Depășim așteptări.

500

Tranzacții finalizate

50000

Apeluri date

4

Orașe în care activăm

8

Ani experiență